Încă mă străduiesc să stau în prezent... Să fim serioși și sinceri: este foarte greu. În
cea mai mare parte a timpului, și mai ales atunci când mă
întâlnesc cu alți oameni decât cu soțul meu, mă las în voia
gândurilor, fiind
pe pilot automat... E mult mai comod așa, decât să fac
mereu exercițiul de a sta concentrată pe prezent, care necesită o
oarecare încordare și tensiune.
Și totuși, merită. Este un mod
de a fi inovator, „3D”, căci așa, se
concentrează cel mai bine întreaga
personalitate. Am sentimentul că am pus un punct important pe i,
exprimând ceva ce voiam să scot la iveală
de mai de mult. Există moduri și moduri de a trăi de-a lungul
vieții, de-a lungul zilelor. Uneori trăiesc „învechit”,
dezordonat... Acest mod de a fi, în prezent, însă,
e cel mai demn de ființa umană și nu îl poate practica decât o
personalitate stabilă !Așadar, cei care încep cu asta procesul de
vindecare-dezvoltare, nu vor reuși (sau
vor reuși pe termene foarte scurte) pentru
că mai întâi, au nevoie să își
stabilizeze puțin structurile psihice.
A trăi în prezent înseamnă a te trezi și a
trăi, apoi, de-a lungul întregii zile, bucuros ca și cum ceva
minunat, extraordinar s-ar întâmpla în fiecare ceas. Să te
trezești ca și cum ar fi o sărbătoare ( dar o sărbătoare
de-adevăratelea, Crăciunul sau Paștele sau ziua de naștere a
cuiva drag, sau ziua nunții), să
ai acel entuziasm rezervat dar suficient să-ți
susțină energetic toate
acțiunile. A
trăi în prezent tocmai de aceea înseamnă și a trăi cu Dumnezeu,
adică a trăi în interiorul acestei combinații minunate
între rațiune
și simțământ, sau chiar între rațiune,
simțământ și duh. Acolo, în starea de
prezență se află, concentrată, întreaga capacitate a omului de a
CREA. Se află cele mai frumoase combinații de manifestări vii ale
propriei personalități. Practic, se
esențializează sufletul, suflul vieții.
Acolo, în acea stare de prezență, se
poate vedea frumusețea interioară. Acolo, apare și se dezvoltă
răbdarea, dragostea, relaționarea sănătoasă. Acolo, nu este loc
de prejudecăți și ură, și nici de
gânduri distructive. Astfel, nu mai este
nevoie de scenarii și tot felul de pregătiri (nu vorbim de
pregătirile unor prezentări sau lecții în cazul unui profesor,
deși, și acolo acestea pot lipsi, pe un prag mai înalt de
evoluție), ci doar de efortul constant de a trăi fiecare zi și
ceas ca pe o sărbătoare și a fi
mulțumiți cu simplul fapt că trăim acea zi, conștienți
că acea zi este unică.... Și cred că în
asta constă, de fapt și cheia fericirii, a învăța să mulțumim,
să fim recunoscători pentru lucrurile pe care, din
păcate, le luăm de prea
multe ori, gratuit, ca ceva ce ni se cuvine ... Oare nu am învățat
aceste lucruri în familia în care ne-am născut ? Oare, nu din
familiile noastre am învățat să fim falși, să ne ascundem, să
muncim la
a ne crea complicate și distructive mecanisme de apărare ...? Să
facem lucruri pentru că așa TREBUIE, pentru că așa se cere în
societate? Nu ni s-a oferit dreptul la onestitate și nu ne-a
încurajat nimeni să fim autentici, să căutăm să ne cunoaștem.
Pentru asta ar trebui să urăsc pe cei alături de care am crescut,
pentru că nu mi-au dat darul cel mai de preț pe care mi-l puteau
da... Nu aș vrea să
mai dezvolt această idee, pentru că ar trebui să scriu pagini
întregi, și deja am făcut-o, prin jurnale și alte scrieri ...
Acest dar cel mai de preț pe care eu vreau să îl fac copiilor mei, și care știu că va potența enorm cu sens viața
mea, este acela de a fi eu însămi prezentă, de a fi eu însămi
autentică. Nu e cel mai minunat dar pe
care orice mamă l-ar putea face copilului său ?Acum
știu sigur că doar așa, va învăța și ea, treptat, să fie la
fel. Iar în starea de prezență stă
cheia fericirii. Așadar, mai
clar, darul
va fi acesta: îl voi
învăța copilul să învețe să fie fericit.
No comments:
Post a Comment